Alex Ghearasămescu

Alex Ghearasămescu

București

FărăRating
5 aniExperienţă
150 RONTarife

Prezentare

Despre mine

Omul... Dacă ești ca mine, atunci cred că indiferent de drumul pe care l-ai ales și de momentul la care te afl în în viață, ne dorim același lucru. Și anume, să duci o viață cât mai împlinită și cu cât mai puțină suferință sau poate să fii înconjurat de oameni în care ai încredere și cu care poți construi relații autentice, care te susțin și alături de care să te bucuri. Pentru că nu există o schiță sau o hartă care să ne ghideze cum să ajungem să trăim o astfel de viață și mai ales pentru că de cele mai multe ori nu am fost învățați cum să gestionăm încurcăturile, meandrele sau blocajele acestui drum al devenirii noastre, putem ajunge în impas. Și e de așteptat să te simți descurajat, lipsit de putere și fără soluții. Prins. Ce am învățat eu însă, este că fiecare om are propriile resurse și că, pentru fiecare persoană cu care lucrez este necesar să intru în contextul ei de viață pentru a putea accesa împreună cu ea atât resursele sale cât și pentru a lucra împreună la ieșirea din impas. Rolul meu este cel al unui partener cu care parcurgi doar o parte din propriul tău drum. Acea bucată de drum în care vei învăța cum să pui în cuvinte și să dai sens la ceea ce la început părea de nepătruns, cum să accesezi părțile din tine capabile să rezolve problemele și mai ales cum să faci față situațiilor viitoare pe care le vei întâlni în viața. Într-un cuvânt să devii capabil să-ți scrii propria poveste de viață. Pentru a fi bine cu tine, în corpul tău și cu cei din jur. Terapeutul... Specializarea de bază în terapia cognitiv-comportamentală îmi oferă atât mie cât și clienților mei o largă paletă de tehnici validate științific, cât și o structură solidă pe care putem lucra. Iar formarea în Schema Therapy (terapia schemelor cognitive), una dintre cele mai noi metode de terapie, mă ajută să-mi înțeleg la modul profund clientul, permițându-mi să fiu lângă el, ajutându-l atât în lucrul cu emoțiile puternice cât și să spargă acele tipare de viață care par că se repetă iar și iar. Totuși, toți oamenii fiind unici, cu probleme, situații și contexte de viață unice cred că cel mai important este ca pentru fiecare să îi fiu tovarăș pe acea bucată de drum pe care se află, atunci când are nevoie. Dacă ai nevoie de orice informație sau ai dori să-ți faci o programare, mă poți contacta aici.

DaSesiuni online
RomânăLimbi vorbite


Servicii

Terapie

Psihoterapie individuală

00:00Durata
150 RONPreț

Obiective principale
D
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
C
Control şi autocontrol comportamental şi emoţional
A
Anxietate şi Atacuri de panică
M
Managementul conflictului
Obiective secundare
R
Retragere din viaţa socială

Pregătire

No items

Acest specialist nu are listată experiența proprie


Recenzii

No items

Acest specialist nu a primit nicio recenzie


Articole

No items

Acest specialist nu a publicat niciun articol