Care sunt motivele ascunse ale anxietății și depresiei?

Sumar

• Ce sunt anxietatea și depresia?
• Cauze
• Care sunt pașii care conduc către vindecare și către o viață interioară în care să existe pace și acceptare?
• Ține minte:

Ce sunt anxietatea și depresia?

Anxietatea este o stare emoțională de tensiune, îngrijorarea excesivă și neliniște în legătură cu un eveniment sau o situație viitoare. Anxietatea este determinată de imaginație. Este ceva ce mintea umană construiește despre viitor. Este o poveste pe care o mare parte din interior o crede, o poveste cu final nefericit sau chiar tragic.

Ea este descrisă de oamenii cu care am interacționat în următorul fel:

‘’Dacă nu o să reușesc să scap de starea aceasta de nefericire și neliniște o să simt toată viața că sunt o povară pentru cei din jur, o să mă simt inutilă, rușinată și tristă.’’

‘’Dacă simptomele pe care le simt eu sunt adevărate și voi ajunge să fac un infarct sau un atac cerebral și voi muri?’’

‘’Dacă nu o să reușesc niciodată să am relații cu cineva, o să rămân singur pe viață?’’

„Pentru că nu reușesc să îmi gestionez furia și impulsivitatea o să fiu respinsă de cei apropiați. Dacă mă vor părăsi?”’

‘’Dacă nu sunt eficient sau disciplinat, nu o să mai am timp… sa simt că trăiesc.’’

Aceste mesaje nu fac decât să pună multă presiune care duce la un stres intens pe perioade lungi de timp. Și un sentiment puternic de vină. Aceste persoane simt că este vina lor că nu sunt în stare să fie mai fericite, să își controleze emoțiile, să fie mai eficiente. Este ceva defect la ele și nu sunt suficiente.

Acestea sunt gânduri care apoi se transformă în comportamente. Când își spun povestea conform căreia vor rămâne singure pe viața, vor alege conștient sau de cele mai multe ori inconștient, să țină barierele sus astfel încât nimeni nu se va putea apropia.

Când își spun că simptomele din corpul lor pot fi cauzate de o boală mortală vor merge la numeroase evaluări medicale care costă timp, banii și încurajează povestea care spune că ceva tragic poate oricând să se întâmple.

Așadar aceste gânduri care construiesc povestea despre viitor, au un impact real în viața de zi cu zi. Pentru că ele ajung să se manifeste în comportament.

Practic, ce este in mintea noastră, determina alegerile si comportamentele, ajungând să alcătuiască felul în care ne trăim viața.

Astfel se crează o buclă la baza căreia stau gânduri terifiante despre viitor la care sunt apoi atașate emoții de frică intensă, tristețe, vină, rușine și furie care determina in final, comportamente evitante, de dependență, de preocupare obsesiva, etc, si astfel se formează cercul vicios al anxietății. Cercul anxietății pornește de la gând și se încheie cu o teamă intensă că de aici înainte viața va fi la fel de copleșitoare și dificilă cum este acum.

În tot acest proces anevoios sunt consumate numeroase resurse psihice. Aceste gânduri și emoții sunt extrem de solicitante. Pe termen lung, sunt resimțite ca fiind foarte obositoare și copleșitoare.

Pentru că resursele umane sunt epuizabile, se ajunge încet și sigur la depresie.

Depresia și anxietatea sunt fațetele diferite ale aceleiași monede. Au o relație strânsă și de cele mai multe ori depresia este declanșată de anxietatea trăită pe termen lung.

Depresia este acea stare emoțională în care resursele au ajuns la final, energia este foarte scăzută. Persoana devine pradă emoțiilor de tristețe și furie, iar speranța pare din ce în ce mai departe. Este acel moment când luminița de la capătul tunelului devine întuneric. Întunericul devine o beznă în care te simți pierdut/ă.

Cauze

Atunci când trăiesc anxietate și depresie, este important să încetez să mă întreb ce este în neregulă cu mine și să încep să mă întreb ce mi s-a întâmplat.

Conform studiilor realizate pe parcursul timpului, au reieșit trei tipuri diferite de cauze ale anxietății și depresiei- biologice, psihologice și sociale.

În continuare, voi dezvolta cauzele psihologice.

Care sunt nevoile psihologice de bază, fără de care nu putem trăi o viață liniștită și împăcată?

După numeroase interacțiuni cu oameni care au trecut prin suferință și după experiența mea personală, am înțeles că iubirea este primordială pentru oricine, indiferent de vârstă, gen, cultură sau personalitate.

Această iubire poate veni din partea oricărei persoane importante și se simte atunci când:

• primim atenția de care avem nevoie (ne simțim văzuți, auziți)
• ni se dă voie să fim așa cum suntem cu adevărat, fără a fi nevoiți să jucăm un rol
• suntem confirmați pentru calitățile noastre
• suntem învățați să ne gestionăm emoțiile, fără a fi etichetați
• simțim că părerea noastră contează și este importantă
• suntem încurajați și lăsați să fim autonomi și să explorăm
• suntem siguri în ceea ce privește relația

Atunci când relația cu persoana semnificativă, adică persoana care este responsabilă pentru viața noastră este încărcată de teamă, condiționări și nesiguranțe, vom ajunge să trăim o suferință profundă. Această relație este punctul 0 în viața noastră. Este primul contact cu această lume după ce ne naștem. Este relația în care învățăm despre lume, iubire și despre cine suntem noi.

Am remarcat că la mulți dintre noi poate să apară o confuzie cu privire la relația cea mai importantă din viața noastră. Când spun confuzie mă refer la percepția de tip: ‘’dar eu am avut o copilărie fericită și totuși de ce mă simt atât de rău?’’

Și este firesc să se întâmple așa. Este ceea ce numesc eu orbire emoțională. Este un mecanism dezvoltat de creierul nostru ca să ne protejăm. Să ne putem apăra de ceea ce este în spatele explicațiilor, în spatele armurii pe care am construit-o, în spatele rolului care ne ține departe de niște emoții foarte greu de simțit.

Există o teamă naturală în interiorul nostru în relație cu durerea. Este ceva de care fugim cu toții. Durerea este asociată cu ceva riscant și periculos. Cu o pierdere. Ne pierdem pe noi. Cine mai suntem noi dacă dăm armura la o parte. Așa se creează o luptă în interior între ceea ce am construit ca să ne protejăm și durerea din străfund care își urlă disperarea.

Această durere redusă la tăcere este cea care conduce la anxietate. Aceasta din urmă având rolul de a ne ține ocupați și distrași de la ceea ce este cu adevărat în interior.

Cu alte cuvinte, anxietatea este rezultatul durerii. Originea poveștii spusă de anxietate cum că viitorul arată riscant și periculos este pentru că am trăit acest neajuns și risc. Avem nevoie de iubirea și acceptarea mamei și a tatălui pentru a putea trăi. Când suntem mici, avem foarte puțină putere să ne schimbăm mediul. Nu ne putem muta și nu putem forța pe cineva să se comporte diferit. Așa că avem două opțiuni. Putem recunoaște față de noi că suntem neputincioși și că putem fi răniți în orice clipă sau putem spune că este vina noastră. Dacă este vina noastră atunci putem face ceva ca să schimbăm asta. Dacă alegem această opțiune simțim că avem un control să facem ceva.

Dar această alegere inconștientă vine cu un cost. Dacă noi suntem responsabili pentru faptul că am fost răniți, trebuie să credem că o meritam. Cineva care crede că merită să fie rănită în copilărie, nu va crede că va ajunge să merite mai mult, ca adult.

Acesta este strategia pe care mintea a ales să o folosească pentru a putea supraviețui- asumarea întregii responsabilității și a vinei.

Se întâmplă cam așa: există o durere profundă că mama/tata nu a iubit acel copil așa cum avea nevoie. A simțit lipsa de iubire pentru că deși fizic era acolo, emoțional era indisponibilă. Avea tot timpul alte griji, era stresată mai tot timpul și se aștepta de la copil să fie cuminte și înțelegător/înțelegătoare. Lipsa de atenție, afecțiune și conexiune l-a făcut pe copil să creadă că el/ea nu merită să fie iubit/ă pentru ceea ce este și să se simtă responsabil/ă pentru persoanele din jur. Responsabil/ă să facă tot ce poate ca persoana importantă să fie fericită și să îl vadă.

Trăind în felul aceasta ani la rând, acel copil a început să se construiască pe acest fundament care determină credința că nu merită să fie iubit/ă pentru cine este cu adevărat, să se simtă insuficient/ă și că oricând este în risc de a fi abandonat/ă.

Pentru minte acest mesaj este mult prea dureros așa că în mod natural apare acest mecanism de apărare care presupune uitarea a ceva ce de fapt știe dintotdeauna. Această uitare este de fapt orbirea emoțională de care menționam mai sus. După ce această uitare/negare apare ca mecanism de apărare, se folosesc strategii care să țină durerea la locul ei. Adică să aibă călușul la gură.

Drept urmare, se ajunge la folosirea unor vicii menite să îndepărteze persoana de emoțiile din interior și se construiesc povești despre viață și lume care să susțină acoperirea. Povestea pe care ne-o spunem are un impact emoțional extraordinar. Așadar, dacă ne spunem că lumea este rea și nu poți avea încredere în oameni, o să ne comportăm în consecință. O să fugim de intimitate și relații. Situație care va adânci durerea noastră profundă. Că persoana cea mai importantă din viața noastră a dezamăgit sau ne-a trădat.

Care sunt pașii care conduc către vindecare și către o viață interioară în care să existe pace și acceptare?

Ceea ce este foarte important este să putem da un sens comportamentelor pe care le putem vedea și pe care de cele mai multe ori le blamăm. Să putem să le conectăm cu durerea. Este ironic faptul că după ce că există suferință ajungem să simțim vinovăție pentru comportamentele pe care tot noi le folosim ca protectori. Așa că nevoia de fapt este să dăm sens durerii. Fiecare are propriul ritm și un moment în care este pregătit să intre în contact cu profunzimea propriei persoane.

Este un proces care nu are final și nici rețetă sau obiectiv. Este mai simplu decât poate suna. Este despre a fi noi înșine și a ne permite să simțim ceea ce vine din interior. Acela este momentul în care emoțiile împietrite de mult timp se topesc și devin ceva fluid care îți traversează tot corpul și îl lasă să se miște liber, să trăiască și să consume tot ce are de consumat.

Este despre a intra în contact cu Sinele nostru. Cu acea parte vulnerabilă care se află în profunzimea noastră, în spatele explicațiilor, rațiunii și armurii. Acea parte căreia îi este frică să se lase purtat în relații, care se simte insuficientă și impostoare când are de făcut ceva, care se simte mică și slabă.

Procesul fiecăruia de trezire din această orbire emoțională este diferit, însă există câteva metode care ajută Sinele să iasă la iveală. Este important să verifici cu tine care ți se potrivește.

• Activități meditative- am scris activități pentru că se referă la orice context sau situație în care te oprești din ritmul zilnic al gândurilor și sarcinilor. Este un moment în zi în care stai cu tine, conectat la interior și deconectat de la exterior. Poți fi oriunde și te poți concentra pentru scurt timp pe orice (respirație, senzații corporale, o floare, un perete, cerul, un copac, un animal).
• Împărtăsiri cu persoane apropiate- atunci când vorbim despre ceea ce trăim în interior ajută la clarificare, eliberare și reduce sentimentul de- eu sunt singurul/singura din lume care trăiește cu aceste gânduri și stări
• Psihoterapia- este calea prin care poți fi în contact cu ceea ce este în interiorul tău și de a putea găsi sensul suferinței tale.
• Grija zilnică- timp dedicat zilnic pentru tine și nevoile tale. Pornind de la nevoile de bază- de a te hrăni și a dormi așa cum ai nevoie, până la a avea un timp dedicat pentru ceea ce îți bucură sufletul.

Ține minte:

nu ești singurul/ singura care trăiește anxietate și depresie

meriți să primești iubire din partea ta și a celorlalți

nu este vina ta pentru ce s-a întâmplat

există o explicație și motive pentru care te simți așa

anxietatea și depresia se vindecă, odată ce te decizi