Povestea fricii de a greși

Frica este una dintre emoțiile cele mai greu de tolerat. Câteva expresii prin care această emoție se face remarcată sunt:

- Nu vorbesc în public pentru că îmi e frică că mă fac de râs

- Nu povestesc celorlalți despre mine pentru că mă gândesc că o să mă judece

- Nu încerc lucruri noi pentru că mă uit în jur și văd că nu sunt la fel de bun/ă ca ceilalți

Ce observi în aceste exemple?

În primul rând toate afirmațiile încep cu acest NU mare și vehement care oprește din start acțiunea (inclusiv de a permite să îți imaginezi cum ar fi și altfel). Motivul pentru care frica este o trăire pe care oamenii o evită, dar inevitabil o simt, este tocmai acest efect al ei de a bloca.

Frica te blochează să te gândești în primul rând cum ar fi acea poveste. Pentru că realitatea pe care fiecare dintre noi o percepe este o poveste, o traducere a ceea ce este în jur sub formă de reprezentare internă. Propria poveste despre noi și lume se construiește în urma experiențelor pe care le-am avut de-a lungul vieții, cu precădere când eram copii. Este ca și când fiecare persoana are o pereche de ochelari cu un anumit tip de ramă, de o anumită culoare și cu o lentilă prin care lumea se vede într-o anumită nuanță. Este o diferență între lentila neagră și cea maro sau albă.

Cam așa funcționează și percepția. Deci ceea ce pare a fi de neclintit și super evident, de cele mai multe ori este de fapt doar o poveste în care există trăiri puternice și credințe despre acea situație.

Referitor la frica de a greși, povestea spune că orice încercare de a face ceva diferit de cum erai obișnuit și de a te expune, sigur va avea ca deznodământ eșecul. Există o altă poveste și cu privire la eșec, care este de fapt despre emoția trăită și atașată evenimentului care nu are rezultatul așteptat. Eșec înseamnă gânduri negative despre tine care apoi îți creează emoții de rușine, dezamăgire și vinovăție.

Reacția firească a psihicului uman este aceea de a evita un pericol care pune sub orice fel de risc persoana. Psihicul uman este deosebit de complex și va încerca întotdeauna să se protejeze de situațiile periculoase. Scopul lui este unul nobil și de apreciat. Este important ca fiecare să poată să conștientizeze cum s-au creat acele povești de care psihicul se teme. Voi enumera câteva dintre motivele pentru care povestea ta de viața este încărcată cu frica de a greși:

1. Comparația permanentă cu ceilalți

Atunci când erai copil, ori de câte ori aveai o reușită, părinții spuneau: dar colegul/colega cât a luat? el/ea de ce a putut lua 10 și tu nu? nota de 10 fiind reperul reușitei, nefiind la fel de importantă experiența ta personală.

Povestea comparației cu colegul, vecina, verișoara, spune că orice ai face nu vei deveni la fel de bun pentru că ei pot ceea ce tu nu ești în stare. Așa că nu ai de ce să te bucuri de efortul tău.

2. Sindromul impostorului

Ori de câte ori făceai ceva bun, cei din jur (în special persoanele semnificative) explicau această reușită ca fiind datorată norocului, a toleranței altei persoane, a ceva sau cineva exterior ție.

Povestea impostorului spune că ceea ce ești tu și faci nu este datorită ție, este ceva exterior, drept urmare nu meriți să îți asumi succesul pentru ca nu îți aparține.

3. Abandonul

Este acea situație în care indiferent de ceea ce făceai, bun sau rău, nu erai observat și nu primeai nici un fel de feedback. Te descurcai singur, ca un mic adult care știe ce are de făcut fără a primi nici un fel de suport și repere.

Povestea copilului adult spune că viața reprezintă o luptă grea, în care nu e timp de bucurie, joacă și apreciere pentru reușite. Viața este despre supraviețuire și toată atenția este pe asigurarea că faci față acestei bătălii.

Aceste povești sunt cele care au contribuit la construirea ta ca și persoană, ele fiind o bază solidă de la care ai plecat pe drumul vieții tale. S-a construit astfel un scenariu care nu îți aparține, dar la care ai fost pus în rolul de actor principal.

Partea pozitivă este că psihicul uman este dinamic, se poate adapta oricând și transforma. Acest proces de schimbare, în neuroștiință se numește neuroplasticitate. Această funcție a creierului permite, în timp, reconfigurarea și rescrierea poveștilor care susțin mintea. Poveștile acestea sunt bazate în primul rând pe gânduri, care apoi determină anumite emoții, rezultând un comportament. Sursa este gândul.

Schimbarea are loc atunci când te așezi în rolul de spectator al propriilor scenarii și povești pentru a identifica în ce fel se derulează acțiunea din mintea ta, ca apoi să poți prelua controlul scenariilor care îți dictează viața.

Cu alte cuvinte, este important să conștientizezi în cel fel te raportezi la o situație care te sperie (ce gânduri ai?), de unde vin ele (cum s-au construit?), iar apoi, conștient să îți propui un mod diferit de a vedea situația (ce opțiuni diferite sunt?).

Nu în ultimul rând, curiozitatea este o manifestare care contribuie foarte mult la creșterea flexibilității și neuroplasticității. Curiozitatea poate fi stimulată prin întrebări: oare poate fi diferit de cum percepi tu? ce alte variante ai? cum ar fi să încerci ceva nou? De asemenea, curiozitatea în relațiile cu ceilalți poate fi dezvoltată prin a cere opinii mai multor persoane, prin a citi despre subiectul care te interesează (abordat din mai multe perspective) și prin a te concentra să asculți și să accepți alte păreri.

Așadar, observația gândurilor tale, curiozitatea manifestată în dialogul interior și în relație cu ceilalți, te ajută să construiești o poveste bazată pe deschiderea de a încerca ceva diferit și de a crește încrederea că se poate și altfel.

Ce se întâmplă când frica pe care o simți este mai puternică decât orice încerci să gândești sau să faci?

Am întâlnit persoane care trăiesc atât de mult în frică, încât ajung să se blameze, să se învinovățească și să se judece strașnic pentru neputința lor.

Nevoia, în această situație, este de a deveni partenerul și prietenul tău. Să fie lăsat deoparte acel bici din mână care stă mereu după colț, dornic de o nouă luptă și critică. Pentru că nevoia ta reală este cea de a fi acceptat, iubit și protejat. Iar tu ești actorul principal din scena vieții tale, care poate face ca iubirea de sine să fie ingredientul principal al poveștii!