Imaginea de sine

Ajungem să credem lucrurile care ne sunt repetate suficient de des. O informație, o propoziție, un gând devine o credință atunci când a fost suficient de des repetată. Chiar dacă la început nu crezi în ea, repetiția este de fapt mama învățării. Ceea ce ni se spune suficient de des, influențează lucrurile în care credem. Indiferent că suntem sau nu conștienți de ele. Și lucrurile în care credem, ne ghidează comportamentul.

Auzim reclame la un anumit detergent de vase la TV, radio, pe internet. În acest fel, devine mai prezent în mentalitatea colectivă. Oamenii ajung să discute despre el atunci când vine vorba despre detergent de vase, apare în față pe rafturile din magazin, astfel încât eu să îl văd și astfel, ajunge să fie foarte prezent în mintea mea. Devine ceva cunoscut, familiar. Familiaritatea prezintă încredere. Ajung să am încredere în acel detergent de vase și nu într-unul no-name.

Într-o lume în care am atât de multe alternative, primesc de-a gata ceva în care să cred. Primesc alternativa cea mai bună și nu mai trebuie să-mi consum propriile resurse pentru a lua decizia. Și orice adult știe cât de multe resurse ne solicită deciziile. Practic, pe fondul nevoii noastre de a economisi resurse, reclamele vin cu soluția. Îți spun ce să faci și îți oferă și alternativa care este împachetată de încredere. Înainte să ai timp să realizezi problema, deja ai primit soluția. Destul de liniștitor, nu?

Sigur că reclamele ne ușurează considerabil munca și este chiar în avantajul nostru uneori să ne „lăsăm manipulați” de ceea ce auzim. Te scutește de mult efort să știi ce detergent de vase să cumperi, care companie de telefonie mobilă este preferata ta și care e iaurtul pe care să-l consumi la micul dejun. Te simți mai important pentru că te identifici cu brandurile. Produsul x devine produsul tău preferat. Îți formezi certitudinea că contezi pentru că ai preferințe. „Un om fără preferințe nu are personalitate, nu știe ce vrea. Dar eu știu ce vreau. Deci, contez.”

Ce se întâmplă totuși, atunci când ajungi să crezi în „rețete” pentru cum ar trebui să arăți și să te comporți?

Ți se spune atât de des care este idealul feminin și masculin. Vezi atât de des informații, poze, videoclipuri, filme cu femei și bărbați „ideali” încât acestea își pun amprenta pe modul în care crezi că ar trebui să fii. Astfel ajungi să crezi, fără să te mai întrebi dacă tu poți, dacă ți se potrivește și dacă acest ideal nu intră în contradicție cu alte idealuri ale tale. Ți se și promite o recompensă fabuloasă dacă reușești să ajungi acolo.

Și încerci. La început esti motivat, crezi cu tărie în cauza ta și negi dovezile care îți spun că poate nu vei reuși. De ce?

Pentru că tindem să anulăm ideile care nu ne confirmă credințele. Suportăm cu greu idei contradictorii și astfel, eliminăm rapid disonanța luând în calcul doar ceea ce vrem să auzim la un moment dat. Totuși, ajungi să fii copleșit. Nu poți la nesfârșit să te supui unor comportamente extreme. Pentru că orice eveniment/comportament sau trăsătură extremă tinde să se întoarcă spre medie. La fel și comportamentul tău alimentar. Dacă o perioadă lungă de timp te-ai înfometat, și astăzi mănânci o pară, deja te îndrepți spre medie. La fel și dacă ieri ai mâncat tot frigiderul. Faptul că mâine mănânci doar jumătate arată că tinzi către medie. Deci, orice am face până la urmă ne vom aduna la mijloc. Dacă ne încăpățânăm să obținem doar valori extreme, vom fi dezamăgiți. Pentru că valorile extreme sunt extreme și nu reprezentative. Nu sunt sustenabile în timp.

Este o presiune mare atât pe femeile cât și pe bărbații secolului 21.

Pe de-o parte, idealul feminin a devenit „femeia bună la toate”. Trebuie să fii o mamă bună, o soție/iubită bună, să ai un job care să-ți permită să fii independentă, să arăți bine etc. Odată cu evoluția, femeile și-au luat multe sarcini pe umeri și asta nu ar fi un lucru rău neapărat. De aici, primim și recompense. Atunci când reușim suntem în al nouălea cer, autoeficacitatea crește și știu că pot să mut munții. De asemnea, laudele și complimentele vin din toate părțile. Prețul pe care îl plătim pentru toate acestea este minim, ținând cont de recompense.

Totuși, atunci când nu reușim cădem de pe piedestalul pe care ne-am imaginat că vom fi. Și căderea e cu atât mai dură cu cât altitudinea este mai mare.

Pe de altă parte, presiunea care există pe bărbați este adesea minimizată. Pe lângă faptul că trebuie să facă față sarcinilor „masculine”, cele impuse de standardele sociale, ei trebuie să se lupte și cu ceilalți bărbați. Și lupta este cruntă. Dacă nu performezi, riști să fii aruncat în groapa mediocrității și a lipsei masculinității. În plus, toată umilința e publică. Niciun umăr pe care să-ți permiți să plângi. Pentru bărbați, miza e foarte mare. Dacă nu reușești să atingi idealul nu doar că nu vei primi recompense, ci vei fi chiar pedepsit. Iar pedeapsa generează frică și aversiune. Astfel, uiți care-ți este valoarea reală.

Așa se formează imaginea de sine. Felul în care te vezi pe tine este raportul dintre cum ți-ai dori să fii și cum ești. Dacă modul în care ți-ai dori să fii are o valoare extremă, imaginea de sine va avea o valență negativă.

Apoi, orice dovadă care îți contrazice credința, este minimizată. Nu suporți contradicțiile și astfel le reduci. Memorăm mai degrabă lucurile care ne confirmă ipotezele decât pe cele care ni le infirmă. Dacă ți se spune că arăți bine și că greutatea ta este una potrivită, nu vei crede pentru că asta nu susține ceea ce crezi tu. Și astfel, ajungi să duci o viață ghidată de distorsiuni cognitive, dar care îți influențează puternic comportamentele. Felul în care te simți cu privire la tine, îți va influența comportamentul. Nu crezi neapărat realitatea, numărul kilogramelor pe care ți-l arată cântarul, ci mai degrabă crezi în emoția asociată acelei greutăți.

Totuși, la ce te raportezi atunci când îți spui cum ți-ai dori să fii?

Care este grupul tău de referință?

Suntem asaltați de performanțele celor din jur. Care par minunate în mass media. Sunt oameni perfecți. Totuși, cine sunt ei de fapt?

Oameni ca și tine. Oameni care au aceleași nevoi universale, care simt fericirea, iubirea, frica, furia, tristețea la fel ca și tine. Și ei trec prin experiențe care le marchează viața și ei au la rândul lor idealuri. Suntem atât de similari.

Particularitățile ne fac să fim diferiți și suntem diferiți DATORITĂ particularităților. Este normal să existe fluctuații în greutate la fel ca și în înălțime și este normal ca unii să fim mai buni la anumite lucruri față de alții și invers.

Astfel, este oare util să îmi bazez comportamentul alimentar pe o imagine de sine distorsionată? Ajung să fac lucruri care să mă ajute să îndeplinesc un ideal care de fapt nu există. Atunci, ar fi mai bine să mă îndrept către realitate: greutatea pe care o am îmi afectează sănătatea? Dacă da, atunci ar fi bine să discut cu cineva care mă poate ajuta în acest sens.

Greutatea îți influențează doar sănătatea și nu lucrurile la care ții sau valoarea personală. Faptul că ți-ai dori să arăți diferit este o dorință nu o necesitate. Nu TREBUIE să arăt bine. Ci „îmi doresc să arăt bine și fac ceea ce pot în legătură cu asta”.

Astfel, modifică ceea ce stă în puterea ta reală de a modifica și acceptă ceea nu poți schimba. Restul, e doar zgomot de fundal.

Păsările nu se-aud, când e liniște-n cetate.