Meditația Mindfulness

Meditația, așa cum a fost descrisă pentru prima dată în textele vedice antice din Vechea Indie și în studiul din 2015 al lui Hari Sharma, este un exercițiu care își propune să meargă dincolo de limitele minții, și anume la cel mai adânc nivel al sinelui nostru interior. Meditația este un exercițiu al conștiinței, o experiență a întregirii ființei noastre.

În tradițiile budiste, meditația este un set de tehnici care presupun cultivarea concentrării, atitudinii de observare atentă și susținută a ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător. Practica profundă a meditației poate produce modificări durabile la nivelul aptitudinilor noastre. Având în vedere aceste lucruri, relaxarea poate reprezenta un efect secundar, însă nu principal.

În contemporaneitate, practicile budiste au fost, parcă, deconceptualizate pentru a putea fi integrate în contextul cultural modern (în care stresul este omniprezent). Accentul cade puternic pe efectul secundar al meditației. Desigur, acest lucru nu înseamnă că anumite tehnici de meditație nu cultivă stările profunde de relaxare, ci faptul că importanța dobândirii unor însușiri durabile pare să fie eclipsată de efectul secundar al meditației.

Jon Kabat-Zinn este un pionier al mindfulness-ului în Vest. El este cel care a introdus conceptul de mindfulness și practica meditației în domeniul medical. Kabat-Zin consideră că mindfulness înseamnă să „acorzi atenție într-un anume mod: cu intenție, în momentul prezent și fără judecăți de valoare”. Mindfulness este un mod de a fi, mai degrabă decât o tehnică, este o stare contemplativă a momentului prezent. Presupune să-ți permiți să fii exact așa cum ești, întocmai unde ești și să dai voie întregii lumi să fie tocmai așa cum este, fără să-ți dorești să fie altfel.

Așadar, mindfulness este o stare mentală, iar capacitatea noastră de a atinge și menține această stare poate fi antrenată prin meditația de tip mindfulness. Aceasta poate fi practicată prin mai multe tehnici, cum sunt concentrarea pe respirație, scanarea corpului sau Hatha yoga. Însă starea de mindfulness, ca stare de conștientizarea deplină a momentului prezent, poate apărea fără să fi meditat înainte. Putem mânca mindful, putem spăla vasele mindful. Practic, aproape orice facem poate fi făcut într-o stare de mindfulness. Meditația este menită doar să ne dezvolte capacitatea de a trăi astfel.

Scopul central al mindfulness este conștientizarea stărilor interioare pe care nu le judecăm sau evaluăm. În această practică nu se încearcă „oprirea” gândurilor, ci observarea momentului „aici și acum” a acestora: cum apar și dispar, nefiindu-le atribuită o valență („gând rău”/„gând bun”). Se cultivă trăirea deplină a momentului prezent, încurajând desprinderea de momentul trecut sau viitor, ancorându-ți mintea în realitatea subiectivă.

Lăsându-ți gândurile să existe, fără să le critici, îți vei da seama tot mai mult că tu nu ești gândurile tale. Îți dai seama că nu „trebuie” să te simți într-un anume fel, să negi anumite sentimente care deja vor fi avut loc, că nu „trebuie” să te gândești la lucruri într-un anumit fel. Gândurile sunt „doar gânduri”, iar meditația îți poate arăta cum acest lucru este posibil. Această conștientizare puternică adusă de meditație asupra sinelui nostru poate să conducă la o mai bună înțelegere a modului în care operăm în realitatea noastră, fiind astfel capabili să navigăm în ea mult mai eficient.

Prin intermediul unui studiu realizat de Randye Semple (2010) s-a demonstrat că practicile meditative par să crească activitatea în girusul cingular anterior, care este responsabil, printre altele, de capacitatea de autoreglare a controlului atențional. Meditația practicată pe termen lung poate contribui la îmbunătățirea abilităților atenționale: vigilența susținută, concentrarea, controlul inhibitor (procesul cognitiv care ne permite să înăbușim un comportament dominant și să alegem un altul mai potrivit într-un anumit context) și cognitiv. Acestea sunt beneficiile principale ale mindfulness-ului. Toate aceste îmbunătățiri, cu siguranță, nu pot fi realizate fără intenție și efort. Pe lângă îmbunătățirea acestor abilități atenționale, studiile recente demonstrează faptul că meditația de lungă durată poate aduce îmbunătățiri și în ceea ce privește memoria de lucru și flexibilitatea cognitivă.

Un studiu (Britton, Lindahl, Cahn, Davis și Goldman, 2014) efectuat asupra tehnicilor de meditație susține că punerea în practică a tehnicilor de meditație necesită depunerea unui efort considerabil, mai ales în primele ședințe de meditație. Astfel, inducerea oboselii, mai degrabă decât a relaxării, mai ales în primele sesiuni de meditație este de așteptat. Majoritatea novicilor au tendința de a renunța la această practică tocmai datorită efortului depus în redirecționarea atenției dinspre gândurile despre propria persoană înspre obiectul meditație. Experții nu au probleme când vine vorba despre susținerea îndelungată a atenției pe obiectul meditației. Mai mult, un alt studiu (Bethany și Singer, 2015) ne arată cum meditațiile care îmbunătățesc performanța în sarcinile cognitive necesită mai mult efort la început, însă în timp acesta va descrește, iar plăcerea de a medita va crește.

În concluzie, mindfulness este mai mult decât o simplă stare de relaxare. Așa cum este văzută în tradițiile budiste și în studiile recente, este un antrenament mental care își propune să stimuleze și să îmbunătățească abilități cognitive precum atenția susținută, memoria de lucru (cantitatea de informații pe care o putem ține în minte pe o perioadă scurtă de timp și pe care o putem prelucra) și alte abilități care ne ajută să funcționăm zilnic (aici fac trimitere la funcțiile executive).

Dacă am dori să sumarizăm totul într-o singură sintagmă, aceasta este: meditația este despre „a fi”, nu „a face”.